vineri, 27 martie 2009

Vicepreşedintele Rompetrol se ţine de glume

     Nenea Eric Kish, pişăciosu de vicepreşedinte de la Rompetrol, face glume comuniste, acum că aşa e moda.

Cică: "Când cineva te dă afara, îţi creează oportunităţi pe care nu le vezi. Oamenii văd în datul afară un dezastru. Este o oportunitate. Eu îmi doresc câteodată să mă dea cineva afară".

     Păi, atunci când ţi-ai asigurat viaţa pentru 500 de ani e normal ca să nu mai vrei să munceşti, pentru că nu are rost, ia să te dăm pe matale afară, şi să iţi confiscăm şi averea, în schimb să îţi dăm un salariu minim pe economie în România şi să vedem cât poţi să traieşti cu banii ăia. Şi ca maşină îţi dăm un oltcit, pe care să il conduci de-a lungu Bucureştiului la oră de vârf, să îţi consume 30% ca să ajungi la noul tău servici, să vedem atunci dacă mai îţi convine să ţi preţul la benzină mare.

     În perioada în care preţul la barilul de petrol era ~147 $, preţul la benzină ajunsese la aproape 4 lei. A venit criza, petrolul s-a ieftinit de 3 ori, preţul la benzină a început să scada, aşa de ochii lumii, ba cu 2bani, ba cu 3 bani pe săptamână. Totul ok, măcar scădea, apoi ce s-au gândit ei, hai să schimbăm etichetele de pe pompe, şi în loc să scriem pe ele euro 4 o să scriem euro 5 şi să ne tăvălim că e greu de făcut euro5 şi că o să crească pretul. Şi uite aşa iar ne-am luat-o în freză.

Un comentariu:

  1. ce petrolist penibil. chiar ca ai scris bine balarii si noroi la tags.
    in fiecare zi mai descoperim cate un mitocan din randul societatii de sus.

    RăspundețiȘtergere